Ite est istadu s’Editu de is Chiudendas de su 1820

Su gasi naradu editu de is chiudendas est istadu unu provedimentu legislativu emanadu in su 1820 dae su re de Sardigna Vittorio Emanuele I chi autorizaiat sa retzintzione de is terrenos chi pro costumàntzia antigs fiant finas a tando cunsiderados de propiedade comuna, introduinde difatis sa propiedade privada.
« Tancas serradas a muru, Fatas a s’aferra aferra, Si su chelu fit in terra, L’aian serradu puru »
Aiat iscritu Melchiorre Murenu is sa poesia famada sua descriende in pagos versos sa situatzione de sa Sardigna in is annos de sa reforma agrària.
S’editu de is chiudendas, prus pretzisamente “Regio editto sopra le chiudende, sopra i terreni comuni e della Corona, e sopra i tabacchi, nel Regno di Sardegna”, est istadu unu provedimentu legislativu emanadu su 6 de mese de ladàmine de su 1820[2] dae su re de Sardigna Vitòriu Emanuele I e publicadu in su 1823. Cun custu autu s’autorizaiat a serrare is terrenos connotos finas tando de propiedade colletiva, introduende difatis sa propiedade privada. S’editu punnaiat a favorire s’amodernamentu e s’isvilupu de sa massaria chi fiat in cunditziones graves de arretradesa, e in particolare donaiat s’autorizatzione a cale si siat propietàriu de cungiare a cresuri o a muredda ogna terrinu bastit chi no esseret interessadu dae su deretu de pastura o de passàgiu, o in presèntzia de funtanas, dae su deretu de abbare su bestiàmine o de bufare abba sa gente. Sa pròpiu listzèntzia fiat istada cuntzèdida a is comunos, pro is terrinos de propiedade issoro, e in totus is terrenos cungiados in aplicatzione de s’editu, fiat permissu a ddoe cortivare cale si siat cosa, peri su tabacu”.
In Sardigna sa reforma agrària de su guvernu sabàudu, sollitzitada dae diveros istùdios econòmicos acumpridos in pretzedèntzia, no at tentu contu de sa diversidade de is vàrios territòrios e mescamente de su fatu ca in s’ìsula fiat galu in vigèntzia su sistema feudale, chi cumbiviat cun su sistema traditzionale de s’aidatzone e de cunseguèntzia sa situatzione giurìdica de is terrenos fiat meda complessa. Su deretu de godimentu de is terrenos comunales, previdiat chi sa terra esseret destinada un’annu a pastura e s’annu imbeniente a semìna,segundu is determinos comunitàrios locales.
De is chiudendas si faeddaiat giai dae meda tempus, pro ite is maeres costumaiant giai de prima a serrare is terrinos de propiedade issoro, peri prima de s’editu. In su 1806 si fiant manidestadas is primas chèscias de is propietàrios contra a is pastores chi iscasceddaiant cun su bestiàmine in is terrinos arados betendende is mureddas e aberende is giassos, difatis a partire dae cuss’annu fiant istadas emanadas unas cantas normas contra custa abitùdine. Pro favorèssere s’isvilupu de s’agricultura is autoridades aiant promòvidu paritzas initziativas comente cussas arremonadas peri dae s’istudiosu Pietro Martini: “nobilidade gratùita a totus is chi poniant 4 mìgia matas de olia, su permiddu de peridere fidecummissos a chie poniat 400 matas de olia, , e prus che totu sa facultade de “cungiare is terrenos abertos pro pònnere olivàrios”, e in prus santziones pro chi non poniat olias in is terras serradas (pro esempi espròpriu e assignatzione de is terrinos a chie ddos boliat cortivare) e pro finire, sa pena de morte pro chie promoviat cumplotos pro nde istrumare is chiudendas.
Ma si de una parte s’operadu de su guvernu puntaiat a sanare s’agricultura ristruturende is “montes granati cos e s’ammassu, de s’àtera fiat costrinta a creare in su 1807 is “montes de riscatu”, montes de imprenda, indispensàbiles a pustis chi s’iscrèsciu, s’usura de tandu, fiat arribada a unu livellu preocupante pro s’òrdine sotziale. Su pastoriu, in is traditziones millenàrias suas, segundu s’òtica econòmica piemontesa fiat un’atividade chi non cumbeniat e chi, antzis, causaiat dannu a is àteras faianas econòmicas: difatis su gesuita Frantziscu Gemelli, ispiratore de sa lè de is tancas, aiat giai sutaliniadu comente sa rotatzione traditzionale de is terras causaiat medas pèrdidadas e fiat un’impedimentu a is investimentos. Àteros istudiosos piemontesos fiant contra s’usu de lassare su besiàmine iscapu, caraterìsticu de s’ìsula, chi cunsideraiant unu male de nde iscantzellare.
S’editu non aiat respetadu su printzìpiu traditzionale “ubi feuda, ibi demania” (acanta ddoe sunt benes feudales, ddoe sunt is demànios) chi faghiat parte de su diritu intermèdiu de paritzu tempus. Su provedimetu fiat istadu criticadu de in deretura de calicunu connoschidore de s’Ìsula, comente Vitòriu Angius, chi in su 1822 aiat iscritu “is pastores ant cumintzadu a maleìghere s’editu de is chiudendas e a chircare de parare barra a s’ambitzione de is possidentes […]. Custas chèscias- sighet Angius- sunt istadas cunsideradas giustas dae s’Ufìtziu econòmicu de sa provìntzia, e duncas, s’editu in tzertos logos non est istadu aplicadu”.
Is efetos de s’editu pro custu motivu sunt istados de diversa natura. Su marchesu Ettore Veuillet de Yenne, in su 1820 fiat Logutenente Generale, e diat èssere devènnidu vitzeré cando in su 1821 Càrulu Ferotze, predetzessore suo, fiat devènnidu re. Su marchesu, chi teniat una reputatzione militare de màssimu prestìgiu, at tentu sa logtenèntzia de ‘ìsula pròpiu a pustis de s’emanatzione de s’editu, in su mese de onniasantu de su matessi annu. Est istadu vitzeré finas su 1822 (e dd’aiant sighidu in sa càrriga su conte Galleani de Agliano e, in su 1823, su conte Roero de Monticelli); aiat iscritu duas relatziones, sa prima su 22 cabudanni 1832, sa segunda su 6 de mese de ladàmine. Custas relatziones sunt una testimoniàntzia de sa situatzione chi s’editu aiat causadu in Sardigna: “Est esageradu s’abusu chi calicunu propietàriu at fatu de is chiudendas. Un’abusu generale. Ant cungiadu a muru e a cresuri is padentes de lande e s’ant incorfadu is mègius pasturas pro «obrigare is pastores a pagare sa pesone pro sa paschimenta», in prus si nd’ant boddidu peri is funtanas pubblicas e is abbadòrgios, aprofitende de sa lege a manera chi torraret a contu issorro”. E pro serrare aiat agiuntu s’editu «at giuadu a is ricos e e a is potentes ebbia».
Sa reatzione pràtica difatis fiat istada una cursa a chie nche dda faglia a serrare prus terrinu possìbile dae parte de is ricos chi si ddu podiant permìtere e chi teniat sa possibilidade de ddu fàghere. Una cursa comente aiat referidu Ettore Yenne, caraterizada dae “is abusos de cussos chi no aiant tènnidu peruna bergùngia de serrare uncones mannos de terrenos solu cun s’iscopu de fàghere pagare a caru prètziu a is pastores e a is massajos pro ddos pòdere cortivare o pro ddos pàschere”. Cunsighèntzia de sa cursa a sa serradura iscunsiderada de is terras, comente aiant iscritu peri Melchiorre Murenu is sa poesia atribuida a isssu “Tancas serradas a muru”, est iistada s’iscuntentesa de sa populatzione, chi si fiat manifestada cun avolotos e episòdios de violèntzia. Semper dae sa relatzione de su vitzeré benimus a ischire chi is trèulos fiant cumintzados a Gavoi, cun s’abbatimentu de tres “cungiados” e cun «brigas malas tra is demolidores e is maeres abusivos»; àteros intzidentes si fiant verificados a Mamujada e posca a Nùgoro, Fonne, Vitzi e in àteras biddas «causende in totus custos logos distruimentu, fogos e disacatos, massimamente is sa bidda de Benetutti…». Dae custas atziones contra s’interessos abusivos de is possidentes, in pagu tempus si fiat arribados a is atziones contra is persones e a is mortes. Segundu Ettore Yenne dae una banda ddoe fiat s’avididade e s’ingurtonia de carchi propietàrios, chi s’aiant cungiadu peri is camìnos pùblicos e benes cumonales, dae s’àtera ddoe fiat una « prepotèntzia iscunsiderada de is pastores chi boliat tènnere sa libertade de pàschere is pegos issore sena nisciunu impedimentu e controllu, comente chi cussas terras esserent is issoro». Semper segundu sa relatzione Yenne, ddoe est istada peri sa propaganda de carchi eclesiàsticu chi,cun s’aumentu de s’agricoltura, fortzis timende de godangiare prus pagu dae is dètzimas pagadas dae is pastores, andaiant predichende contra s’editu e istighende is pastores a s’avolotare.
In carchi àrea de s’ìsula (Logudoro e Campidanu) s’editu fiat istadu retzidu in manera positiva, mescamente pro su fatu chi is massajos fiant medas e gaici podiant protègere mègius is cortivatziones issoro; ma sa reforma però portaiat peri a sa torrada de antigas istitutziones ispagnolas comente sa roadia, (o arrobadia) era una derrama pagada in traballu dae is massajos in favore de su feudatàriu (si is prestatziones non podiant èssere pagadas cun su traballu, podiat èssere cunvertida in tributu pecuniàriu). Importada dae is Aragonesos, fiat istada rilantzada dae Carlo Emanuele III.
Su dicuntentu oramai fiat generale, màssimu in is Barbàgias in ue sa privatizatzione de is terrenos, chi fiant sa risursa primària de su territòriu, aiat postu in dificultade su pastoriu, s’atividade printzipale de su logu, sende ca is pastores, in pràtica, dae una die a s’àtena no ischiant prus a ue furriare su bestiàmine.
In pagu tempus medas de custos si fiant donados a isbandiare, favorende su fenòmenu de su isbandiòngiu, giai connotu in s’ìsula.
In su 1827 fiant istadas emanadas àteras normas chi cunfirmaiant sa sustàntzia de s’editu, Sa lege siat istada riformada in su 1830 e in su 1831, ma oramai is episòdios de violèntzia e is atziones de rebellia fiant cosa de ogna die, a su puntu ca in su 1832 fiat istada istituida una cummissione militare pro reprìmere, cun arrestos e impicos sena protzessu regulare, is atos eversivos de sa populatzione.
In su 1833 fiant essidas perà unas cantas normas pro non torrare a istantargiare mureddas chi fiant istadas betadas e pro nde betare cussas chi fiant istadas fatas in modu abusivu.
A pustis de s’editu de su 31 maju 1836, cun su cale acabbaiat sa ” giurisditzione baronale “, dae su 1837, fiat incumentzadu su riscatu de is fèudos, “torrados a comporare” dae su re, cun is tassas de is sardos. Tra su 1847 e su 1848 si fiat realizada da “perfeta fusione”, s’unione de sa Sardigna a is istados de terrafirma, ma is problemas abertos dae s’editu de su 1820 non fiant istados àncorat risòlvidos. A ogna contu sa situatzione de is chiudende fiat semper “monitorada”, tantu chi in su 1850 Angius, in s’anàlisi sua a pitzu de s’Ìsula, riservaiat pro ognunu de is comunos osservados una setzione apòsita in ue osservaiat cantu is chiudendas esserent praticadas.
S’editu de is chiudende est istadu sighida idealmente in su 1865 dae una lege cun sa cale s’aboliat s’istitutu de s’aidatziones e s’imponiat unu tassamentu ispropositada de is domos; su tassamentu teniat calicuna curretzione e previdiat peri agiudos, ma però custos non si podiant aplicare bida s’istruturatzione urbanìstica sarda, costituida dae bidditzolos minores, pro ite corpiant petzi is domos de su sartu, completamente isuladas.
In Sardigna amus tentu un’espròpriu ogna 14 abitantes, inbetzes mèdia italiana est istada de unu ogna 27.000 abitantes. Custu provedimentu, paris a s’editu de is chiudende,fiat istadu unu de is motivos printzipales de s’avolotu chi si fiat iscasidadu in Nùgoro in su 1868 coladu a s’istòria cun su nòmene de “Su Connotu”, ma de custu nd’amus a allegare in un’àtera ocasione.

Sardegna.jpg

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s